Noutati

MCA Grup: Cota de piata mai mare pe segmentul de usi industriale decât pe rezidential

MCA Grup Romania, cel mai mare producator national de usi sectionale, a avut in 2012 o cota de piata de aproximativ 35%-40% pe segmentul de usi industriale, mai ridicata fata de cota de 32% de pe totalul pietei de usi sectionale (care include si usile de garaj rezidentiale).

La nivel national, in 2012 au fost eliberate 7.085 de autorizatii de constructie pentru cladiri administrative si alte cladiri nerezidentiale, iar piata usilor sectionale industriale s-a ridicat, ca volum, la aproximativ 4.000 de unitati, potrivit estimarilor MCA. Dintre acestea, 1.500 de unitati au fost comercializate de MCA.

Constructorii au ales sa lucreze cu MCA datorita gamei complexe de solutii tehnice, pe care concurentii nu le pot oferi, si suportului tehnic de calitate asigurat de echipa in diverse situatii constructive. De altfel, producatorul ofera consultanta tehnica inca din faza de proiectare.

„Solutiile tehnice oferite de MCA pentru usi sectionale industriale sunt preferate de constructori pentru diversitate, intrucat avem o gama larga sisteme de culisare din care acestia pot alege. Mai mult, noi oferim, odata cu produsele, pachete complexe de servicii, ce includ spre exemplu consultanta tehnica pe toata durata proiectelor, inca din faza de proiectare”, a declarat Ciprian Oprea, directorul general MCA Grup.

MCA Grup livreaza si pe piete externe din Uniunea Europeana, ponderea exporturilor in totalul afacerilor fiind de 25% in primul semestru al anului curent. In 2012, peste 200 de usi sectionale industriale MCA au mers spre export.

In ceea ce priveste piata nationala de usi sectionale (rezidentiale si industriale), MCA estimeaza o scadere de 10%-20%, pana la 8-9 milioane de euro. Afacerile MCA Grup Romania s-au mentinut totusi in primul semestru al anului curent, sustinute de exporturi, la un nivel similar cu aceeasi perioada din 2012, insumand 2,8 milioane de euro. In 2012 businessul MCA s-a situat la 8,2 milioane de euro.

Producatorul cu o experienta de 15 ani exporta regulat in opt state europene, precum Belgia, Franta, Italia, Austria, Bulgaria, Ungaria sau Moldova, avand in Romania cea mai mare fabrica de usi sectionale din Europa de Est, cu o capacitate de productie de 10.000 unitati anual.

©2024 MILCA SRL. | Termeni si conditii |  A.N.P.C. - www.anpc.ro | MILCA SRL - CUI: RO10169504, NR Reg. Com.: J52/178/1997